Beneficiile Vitaminei E

Vitamina E este o vitamină liposolubilă, pe care organismul o depozitează doar pentru o perioada scurtă de timp. Tocmai de aceea, oamenii necesită un aport alimentar regulat de vitamina E. Aceasta se asimilează natural, prin consumul de legume, uleiuri vegetale, fructe cu coajă lemnoasă, gălbenuș de ou și ficat, printre altele. Aportul de vitamina E poate fi completat cu ajutorul suplimentelor alimentare. De asemenea, se găsește și în multe produse dermatocosmetice.Vitamina E poate reduce tensiunea arterială și diminua riscul de boli cardiovasculare pentru că ea contribuie la dilatarea vaselor de sânge. Studiile care au avut la baza cercetări clinice au sugerat că persoanele care au consumat cantități mari de vitamina E (fie prin dietă, fie prin suplimente alimentare) au înregistrat rate mai scăzute de boală cardiovasculară. Vitamina E este un antioxidant important. Principala ei funcție în privința îngrijirii pielii este să o protejeze împotriva daunelor provocate de razele soarelui. Conceptul de fotoprotecție se referă de fapt la capacitatea corpului nostru de a micșora daunele provocate de razele ultraviolete. Astfel se previne apariția petelor închise la culoare ce apar pe măsură înaintării în vârstă, dar și apariția ridurilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *